Hermina Marc Iluți s-a născut într-o frumoasă zi de vară, așa cum îi este sufetul și cântecul, într-un sat din Țara Chioarului, așezat la poalele muntelui Șatra, unde se spune că a haiducit Pintea Vitezul. „Ciocotiș este sătucul meu în care am văzut lumina zilei, sat cu oameni harnici și iubitori de tradiție. Am învățat să cânt de mică, acolo, în sat, și cântam în fiecare zi. Pe tata îl moștenesc, el avea o voce foarte frumoasă”.
Grupul folcloric „Zestrea Ardealului” este format din tineri soliști ce provin din mai multe zone ale Transilvaniei, acompaniați de instrumentiști profesioniști. De la înființare și până acum, acest grup a avut numeroase apariții în spectacole și emisiuni televizate.
Folclorul, tradițiile, obiceiurile populare sunt modul de manifestare a tot ceea ce este reprezentativ pentru o existență personală a unui popor. Sunt elementele constitutive, care ne oferă identitate națională și ne conferă o imagine unică în lume. Pentru cei care aderă la a învăța, a studia, a juca și a transmite mai departe această frumoasă zestre populară tot ce implică folclorul este un mod de a exista. Un ansamblu folcloric deosebit, cu numeroase realizări, care își învață ucenicii să păstreze, să profeseze și să transmită tot ceea ce este tradițional românesc, este Ansamblul Folcloric Studențesc „Românașul”.
Daniel Ganea s-a născut în orașul european Cluj-Napoca, din Transilvania, România. Este un actor, cunoscut din mai multe filme, în care a jucat la Hollywood, cele mai importante fiind; SIS, Trupa Specială de Investigație, Love a la carte (2014), King's Man (2010), Trail (2010), regizat de celebrii producători de la Hollywood: George Gallo, Andy Weiss și a jucat alături de nume celebre, cum ar fi: Giovanni Ribisi, Terry Crews, Luke Wilson, James Caan, Gabriel Macht, Kelsey Grammer, Rade Serbedzija și mulți alții, cu care Daniel Ganea a legat o mari prietenii în industria de film. De asemenea, el a jucat și în piese de teatru, seriale TV, fiind nominalizat la o serie de premii internaționale, la festivaluri renumite de film.
Cuvintele sunt semne ale unui timp în care se nasc cei care au puterea de a le da formă, esență, culoare și, într-un sens - Viață. Sunt persoane unice, cu un destin dedalic, aflate sub prispa eternei reîntoarceri spre Cer, ca ființe creatoare de momente unice, irepetabile și, care au puterea, de a forma generații întregi, de a schița, modela, înfiripa caractere.
Pagina 4 din 4
Conferința de Leadership Feminin The Woman și Revista The Woman - în lumina reflectoarelor în luna martie

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, o instituţie de succes în inima Transilvaniei

Kinderland

ORIZONT TV, televiziunea românească ce promovează valorile tradiționale

Salon Tresor, alegerea fericită

Interviu - Femeia Creativă

Ansamblul folcloric studenţesc Mărţişorul al Casei de cultură a studenţilor din Cluj-Napoca 1957-2017 - Măiestrie şi performanţă

GRAND HOTEL NAPOCA – un loc de suflet, un loc cu suflet

Romeo & Julia SALENO – Vocile iubirii

INTERVIU - Preotul clujean Dan Goga, strănepot al poetului Octavian Goga

INTERVIU - Raul Stör, antreprenor, proprietarul magazinului Men's Club

Ana Ilca Mureşan | Am fost o norocoasă pentru că m-am născut într-o casă unde cetera era în cui, lângă icoană