Când, în 1994, Ansamblul folcloric Dor Transilvan debuta fulminant la festivalul internațional Cerbul de Aur, își propunea, realist sau nu, să ajungă un mesager cultural al Clujului, de valoare internațională. Era o dorință firească, în calitate de continuator al renumitului ansamblu Rapsodia Someșană al Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca. Era o ambiție motivată de palmaresul celebrului ansamblu Rapsodia Someșană, ambiție sprijinită de sindicatul și conducerea Companiei de Transport Public din Cluj-Napoca, unde noul director al companiei, ing. Liviu Neag și președintele de atunci al sindicatului, Tiberiu Groza, făceau echipa comună în dezvoltarea activităților culturale din companie, în paralel cu eforturile de modernizare a transportului public din municipiu.