Peisajul mediatic este variat. Ce aduce nou Orizont Tv în acest domeniu?
În primul rând este o televiziune românească, un post care încearcă să prezinte valorile tradiționale. De asemenea, în studioul de la Cluj-Napoca, avem un decor cu elemente de artă populară tradițională, un adevărat muzeu, iar elementul principal este un car ce are o vechime de peste 120 de ani. Prin tot ceea ce facem, noi cerem întoarcerea la tradiții și, un fapt care ne-a onorat, a fost că Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a acceptat să vină și să facă sfințirea studioului. De asemenea, avem și o latură religioasă a emisiunilor pe care le realizăm, o fibră a neamului românesc.
Sunt șase ani de la înființare, iar Orizont Tv a ajuns să aibă acoperire națională. Care au fost greutățile întâmpinate în această perioadă și cum a fost primită această televiziune de publicul din toată țara?
La început am avut o perioadă de o jumatate de an în care toți banii pe care-i făceam din publicitate abia ne ajungeau ca să plătim utilititățile. Mă gândesc să scriu o carte despre începuturile acestei televiziuni și toate etapele grele prin care a trecut. Dar anii au trecut și am ajuns să avem o televiziune națională, pe care oamenii o iubesc foarte mult, așa ne arată sondajele de audiență și mesajele pe care le primim zilnic de la telespectatori. Un lucru deosebit pe care l-am realizat a fost anul trecut, în luna august, când am transmis în direct toate slujbele de hram de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula. Am fost singura televiziune din România care a transmis, timp de patru zile neîntrerupt, toate aceste slujbe. Eu sunt îndrăgostit de acest proiect. În 25 martie se împlinesc șase ani de când există Orizont Tv. Mulți spun că e greu să reziști șase ani pe piață. Noi am reușit și este o bucurie continuă. Nu am devenit bogați în acești ani, însă suntem fericiți că emisiunile noastre se văd în toată țara și că lumea ne iubește.
Cum v-ați selectat echipa și ce contează cel mai mult atunci când recrutați noi colaboratori: experiența în domeniu sau pasiunea?
În Orizont Tv lucrează în prezent, în toate studiourile pe care le deținem, 16 persoane. Pasiunea este cea care primează și cred că acest fapt a dus și la creșterea calității programelor și a extinderii,la nivel național, a Orizont Tv.
Vorbiți-ne despre câteva emisiuni marca Orizont Tv
Avem de luni până vineri o emisiune de dedicații muzicale, în care sunt invitați și interpreți de folclor și care se numește Oameni de lângă noi. De asemenea, seara, emisiunea Viaţa fără preaviz, un talk show informativ – social, administrativ, politic și religios, unde se discută cele mai importante evenimente din societate. Zilnic, la miezul nopții, difuzăm Paraclisul Maicii Domnului.
Ce planuri de viitor aveți?
Am păstrat studioul de la Târgu-Lăpuş, avem un studio la Timișoara, acesta, de la Cluj-Napoca, și urmează să deschidem unul la Bistrița și altul la București. Această televiziune mi-a oferit o plăcere de a trăi și de a iubi oamenii. Eu cred că Orizont Tv, dincolo de succesul de care se bucură acum, a fost și o lecție de viață pentru mine. Așa că vreau, în primul rând, să ne păstrăm credința. Vom merge pe această linie de redescoperire a valorilor neamului românesc, a prieteniei, pentru că în această televiziune cu toții suntem prieteni, și cu o temeie foarte solidă în Biserica Ortodoxă.
Un îndemn pentru cititorii revistei Ardealul de Succes și pentru cei care urmaesc emisiunile Orizont TV
Avem în Transilvania și în toată țara valori pe care, nu este doar o datorie a noastră de a le promova, ci și o misiune. Îndemnul meu ar fi următorul: să iubești, să trăiești pentru neamul românesc și pentru Biserică!